Cum arată și cu ce se ocupă sora lui Theo Rose. Ea e cea care a îndreptat-o spre muzică

Theo Rose a ales deja numele copilului
Theo Rose a avut o mulțime de reușite pe plan profesional și pe plan personal în acest an. A început o nouă relație amoroasă, cu regizorul Anghel Damian, joacă într-un serial pe Pro TV, „Clanul”, a devenit jurat la „Vocea României”, și cel mai important poate, a rămas însărcinată cu primul ei copil.
Pe Theo o știe o țară întreagă mai ales că în ultimul timp aceasta s-a remarcat prin numeroase reușite profesionale. Cântăreața are o relație de excepție cu fratele și cu sora ei. Raluca Diaconu, sora artistei are 35 de ani și este foarte carismatică.
Theo a declarat de foarte multe ori că are o relație foarte apropiată cu Raluca, iar aceasta este și ea artistă și profesoară de canto. Mai mult, Theo mărturisește că cea care a îndrumat-o către muzică a fost chiar sora ei.
„Raluca m-a îndreptat către muzică, ea şi-a descoperit dorinţa de a cânta, de a fi artistă, pe la 16 ani. Părinţii mei n-au fost deschişi la început, pentru că fiind la ţară, şansele să ajungi mare artistă erau minime.Nu puteai ajunge să cânţi la evenimente. Există multe exemple în jurul nostru, dar nu-ţi închipui că poţi fi chiar tu unul dintre aceia care au succes.Pe mine ai mei m-au susţinut din răsputeri, dar pe sora mea nu, la începuturile ei, când şi-a dorit să cânte. N-au fost întru totul de acord cu ideea asta. Până când ea a început să se descurce singură şi nu a mai avut nevoie de susţinere, le-a arătat că merge într-o zonă curată şi că lumea asta nu este aşa cum îşi închipuie ei.După care eu când am ales la fel, muzică, părinţii m-au lăsat pe mâna soră-mii şi ea s-a ocupat de tot ce ţine de cultură muzicală, îndrumarea către o tehnică vocală bună şi tot ce au însemnat festivaluri de muzică”, a povestit Theo Rose pentru click.ro.
Citește și:
- 14:08 - Anna Wintour și Meryl Streep apar împreună pe coperta Vogue
- 13:44 - Rețeta de sarmale a Adelinei Pestrițu. E ideală pentru începători
- 09:28 - O cântăreață din România a riscat să rămână fără oxigen, după ce s-a închis într-o vitrină de pe Calea Victoriei din București
- 15:00 - Cât costă o pâine de la brutăria Laurei Cosoi și care-i ingredientul vedetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











