Andreea Bănică, amenințată de un celebru artist, chiar pe scenă

Andreea Bănică, amenințată de un celebru artist, chiar pe scenă
Andreea Bănică, amenințată de un celebru artist, chiar pe scenă
Andreea Bănică a trecut prin clipe de groază, în urmă cu scurt timp, în timpul unui concert pe care l-a susținut în Cluj-Napoca.
Andreea Bănică a cântat la un eveniment la care a participat și unul dintre artiștii ei preferați, Toni Cottura, unul dintre membrii trupei Fun Factory. Situația, însă, a degenerat, iar aceasta a avut nevoie de ajutorul oamenilor legii.
La scurt timp după ce incidentul a avut loc, Andreea Bălan a povestit ce s-a întâmplat, pe contul ei de Instagram. Conform artistei, Toni Cottura a început să se poarte foarte urât cu ea, motivând că a stat prea mult pe scenă și a intrat inclusiv peste partea de program care îi era lui destinată.
„Unii îmi spuneau să nu zic nimic, dar nu pot să tac. Atâta timp cât un om își permite să mă amenințe, să-mi vorbească urât, să mă înjure, să mă facă «You are a piece of / Ești un c…t». Nu pot să reproduc ce mi-a zis omul ăsta. Eu am crezut că a venit la mine, pe scenă, să mă felicite, să-mi spună ceva frumos, dar el venise să mă înjure.
Avusese o ceartă cu organizatorii… le spusese că am stat eu prea mult pe scenă, că el vrea să plece… După părerea mea, luase ceva… Până la urmă, am fost colegi pe scenă, indiferent că el este Toni Cottura de la Fun Factory, formație pe care eu am adorat-o, am venerat-o”, a povestit artista.
Andreea Bănică a depus plângere pe numele artistului
Andreea Bănică nu a lăsat lucrurile așa și a mers direct la secția de poliție, fiind marcată de ceea ce i s-a întâmplat. Ulterior, a recunoscut că întreaga situație a afectat-o mai mult decât s-ar fi așteptat și, tocmai din acest motiv, nu a avut nicio reacție.
„Dacă vedeați cum înjura, ca la ușa cortului…Nu îmi venea să cred ce îmi spune. Normal aș fi reacționat cu o îmbrâncitură, dar am rămas mută, ceea ce e bine, pentru că sigur mi-ar fi dat una… el avea mâna în părul meu, gesticula”, a mai povestit aceasta, în mediul online.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:59 - Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală
- 06:53 - Actorul Eric Dane, „dr. McSteamy” din serialul Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
- 09:41 - Mihai Sturzu, revoltat după ce a văzut cum un curier i-a aruncat coletul fragil. A făcut publică filmarea
- 12:28 - Cu ce dietă a reușit Micutzu să dea jos 50 de kilograme în trei luni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











