Spectacolul „O scrisoare pierdută“, jucat la lumina telefoanelor, în Timișoara. Ce s-a întâmplat VIDEO

teatru
O pană de curent a avut loc la Timișoara chiar în mijlocul reprezentației actorilor de la Teatrul Național Timișoara. Actorii au continuat finalul primei părți a piesei “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale la lumina telefoanelor spectatorilor, din cauza penei de curent.
În timpul unui spectacol, joi seară, desfășurat la Teatrul Național Timișoara a avut loc o pană de curent. Acest lucru nu i-a împiedicat pe actori să continue piesa și nici spectatorii nu au părăsit sala. Aceștia au aprins lanternele de la telefoanele mobile pentru a le permite actorilor să continue finalul prime părți a piesei “O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale.
“Show must go on! O SCRISOARE PIERDUTĂ pe scena Teatrului Naţional din Timişoara. Enel lasă mare parte din Timişoara în beznă. Publicul aprinde lanternele telefoanelor şi spectacolul a putut continua până la finalul primei părti. Îsi aduce cineva aminte cum era înainte de 1989? Astăzi, în continuare, când statul stinge lumina, publicul o aprinde”, au transmis reprezentanţii Teatrului Naţional Timişoara pe pagina de Facebook.
În cele din urmă pana de curent a fost remediată în pauza spectacolului, astfel că partea a doua a piesei s-a jucat în condiții normale.
Citește și:
- 17:08 - Anca Alexandrescu, după victoria Realitatea PLUS în instanță: „Ori trebuie desființat CNA-ul, ori restructurat fundamental”
- 16:46 - Realitatea PLUS, o nouă victorie în instanță. Curtea de Apel București a anulat decizia CNA de a întrerupe emisia pentru trei ore
- 14:13 - 20.000 de angajați din Sănătate, în stradă: PROTEST masiv împotriva noii legi a salarizării VIDEO
- 13:55 - SURSE: Vicepremierul Oana Gheorghiu și alți miniștri vor fi audiați la DNA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News














