Parcurile din Sectorul 6, împânzite de căsuțe de lemn, cu cărți

casute
O acțiune socială menită să încurajeze lectura a fost demarată în Sectorul 6 din Capitală. Mai multe căsuțe de lemn, cu cărți, au fost montate pe aleile din parcurile Crângași, Brâncuși, Marin Preda și Drumul Taberei.
Acestea conțin sute de romane, poezii sau povești pentru copii. Volumele de cărți au fost donate inițial de comunitatea din Sectorul 6 la Magazinul Caritabil SocialXChange, de unde au ajuns în căsuțele de lemn.
Cărțile pot fi împrumutate, iar după ce sunt citite, locuitorii Sectorului 6 trebuie să le returneze la oricare dintre căsuțele din parcuri.
Căsuțele de lemn au fost vopsite în roșu, cu mici desene colorate, motiv pentru care pot fi găsite ușor.
Cutiile de lemn cu romane, poezii sau povești pentru copii au fost realizate de 10 beneficiari ai Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cu sprijinul Asociației Prietenia, potrivit buletindebucuresti.ro.
Nu este prima astfel de inițiativă din București. Anul acesta, în aprilie, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat amplasarea unor astfel de căsuțe în parcurile din Sectorul 1. Constituirea fondului de cărţi pentru aceste mini-biblioteci din Sectorul 1 se va realiza prin donaţii voluntare ale cetăţenilor, neformalizate printr-un act juridic.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News









