E oficial! Suntem 8 miliarde de locuitori pe Pământ

populatia lumii
15 noiembrie 2022 – aceasta este ziua în care planeta noastră schimbă prefixul și ajungem să fim 8 miliarde de suflete.
Organizația Națiunilor Unite numește acest moment ”o piatră de hotar în dezvoltarea umană”. Această creștere fără precedent se datorează creșterii treptate a duratei de viață a oamenilor datorită îmbunătățirii sănătății publice, a nutriției, a igienei personale și a medicinii. Este, de asemenea, rezultatul unor niveluri ridicate și persistente de fertilitate în unele țări, arată ONU.
Estimările inițiale spuneau că vom ajunge la această cifră abia în 2025 și iată că am atins acest prag cu trei ani mai repede.
Ultima „aniversare” a fost acum 11 ani, pe 31 octombrie 2011, atunci când s-a născut locuitorul cu numărul 7 miliarde, o fetiță din Filipine.
Următorul prag, de 9 miliarde, ar trebui să fie atins peste 15 ani, adică am putea vorbi de o încetinire a creșterii numărului de pământeni. ONU proiectează un „vârf” la 10,4 miliarde în anii 2080 și stagnare până la sfârșitul secolului.
În 1804 s-a născut pământeanul cu numărul 1 miliard. Revoluția industrială, dar și creșterea calității sistemului medical au făcut ca 80 de ani mai târziu, în 1927, populația globului să se dubleze. Și, de aici încolo, am fost tot mai mulți, într-un ritm susținut.
Citește și:
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News












