CTP, nemilos după decesul lui Alexandru Arșinel: „A atârnat de fusta marii actrițe Stela Popescu”

Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu a avut un comentariu acid după decesul lui Alexandru Arșinel. Actorul a murit la vârsta de 83 de ani, fiind internat la terapie intensivă la Spitalul Universitar din Capitală.
“Ministrul S. Cîmpeanu a fost demisionat din funcție. Maestrul, ba chiar marele maestru, Al. Arșinel a fost demisionat din viață, după ce s-a legat cu lanțuri de scaunul de director la Teatrul de Revistă, în care intenționa să putrezească.
În cazul Cîmpeanu, enunțam un principiu al imposturii. Iată încă unul, inspirat de acest Arșinel: impostura dăinuie, uneori pentru totdeauna. Istoria artelor nu duce lipsă de mucavale perene.
În rolul de mort înregistrează așa-zisul comic, care, atârnat în meserie de fusta cu adevărat marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile, poate cel mai mare succes al carierei sale, comparabil cu cel al vânătorului de rinichi.
Gem ecranele de ode. Există și o artă a ortului popii.
Om muri și om vedea nu e mai puțin adevărat decât om muri și om orbi. Iluzia că moartea și timpul despart grâul de neghină e o iluzie. De unde și putrefacta cugetare Despre morți numai de bine”, a scris Cristian Tudor Popescu pe facebook.
Citește și:
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
- 15:46 - De ce este strict interzis să vopsești ouăle în Vinerea Mare? Ce spune tradiția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











