Cât costă locurile de parcare, de la 1 iunie 2023, în Mamaia

Cât costă locurile de parcare, de la 1 iunie 2023, în Mamaia
Cât costă locurile de parcare, de la 1 iunie 2023, în Mamaia
Începând cu 1 iunie 2023, respectiv începutul sezonului estival, locurile de parcare în staţiunea Mamaia vor fi cu plată, iar tariful de parcare începe de la un leu pe oră.
Stațiunea este încadrată la Zona 2 de parcare, dar de la 1 iunie 2023, iar multe zone vor fi incluse în Zona 0.
Statiunea Mamaia este încadrată ca Zona 2 de taxare a municipiului Constanța, iar programul de taxare este de luni până vineri între orele 08:00-20:00.
Astfel, tariful în Zona 2 este un leu/oră, 10 lei pe zi, iar pentru șapte zile cei ce vizitează stațiunea Mamaia va scoate din buzunar 50 de lei.
Tarif o oră - 1 leu
Tarif o zi – 10 lei
Tarif 7 zile – 50 lei
Tarif 30 de zile – 150 lei
Tarif anual - 199 de lei.
În staţiunea Mamaia, vor fi patru locații încadrate ca și Zona 0 de taxare în perioada 1 iunie până la 31 august 2023.
Acestea sunt:
- Parcarea Supraetajată Albatros
- Parcarea Promenada 2 (tronson între cuprins între Castel şi Hotel Iaki)
- Parcarea Zona Pasarela Rex
- Parcările situate în Zona Nord Summerland
Program taxare L-D 00:00- 24:00:
- Tariful în Zona 0 este de 4 lei / oră
- Tarif 1 zi – 30 lei
- Tarif 7 zile – 100 lei, potrivit focuspress.ro.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News












