CASS de 10% pentru mame, eliminat în Parlament!

CASS de 10% pentru mame, eliminat în Parlament!
CASS de 10% pentru mame, eliminat în Parlament!
Senatul a adoptat luni legea prin care CASS de 10% este eliminat în cazul concediului maternal și al veteranilor de război.
Deciziile vin după ce, în această vară, Guvernul a introdus obligativitatea achitării CASS pentru ambele categorii, măsură care a stârnit reacții puternice în societate.
Primul proiect adoptat tacit vizează eliminarea CASS pentru veterani, văduve de război, foști deținuți politici, invalizi și personal monahal, categorie considerată vulnerabilă, cu venituri modeste și un rol simbolic în istoria recentă a României.
În expunerea de motive, inițiatorii – în principal parlamentari PSD – atrag atenția că numărul beneficiarilor este mic, iar impactul financiar este redus: aproximativ 10,8 milioane de lei pe lună, conform unui calcul pentru luna august. „Fiecare leu contează pentru aceste categorii și face diferența între o existență demnă și una lipsită de resurse”, se arată în document. Totodată, scutirea este prezentată ca un gest de recunoștință și reparație morală pentru suferințele și sacrificiile acestor persoane.
Al doilea proiect adoptat tacit prevede anularea CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, după ce Guvernul a decis ca și acest drept social să fie taxat.
În expunerea de motive, inițiatorii avertizează că introducerea contribuției risca să descurajeze femeile să devină mame:
„Statul român nu își poate permite să transmită semnale descurajatoare pentru femeile care decid să devină mame. (…) Mamele trebuie sprijinite să aducă pe lume și să crească copii fără teama că acest gest fundamental pentru viitorul României se va transforma într-o povară financiară”, se arată în document.
Cele două inițiative vor fi transmise Camerei Deputaților, for decizional.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News









