Când se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției

Când se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției
Când se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției
Târgul de Crăciun organizat în Piața Constituției se va deschide vineri, 29 noiembrie, a anunțat luni primarul Capitalei, Nicușor Dan.
„Dăm startul Sărbătorilor de iarnă vineri, 29 noiembrie, în Piața Constituției, unde se deschide cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România. Căsuțe cu produse tradiționale și suveniruri, carusel, roata panoramică, colinde, casa lui Moș Crăciun și multe alte surprize vă așteaptă în piață până pe 26 decembrie”, a transmis primarul Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare făcută pe Facebook.
În Craiova s-au început deja pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Zeci de muncitori lucrează încă de la începutul lunii la montarea noilor decorațiuni și luminițe de anul acesta. Deși localnicii spun că este prea devreme, edilul vrea ca totul să fie perfect pregătit pentru cea mai frumoasă lună din an.
Anul acesta, decorarea municipiului Craiova a început la 1 octombrie, iar turiștii și localnicii vor vedea întregul proces până în luna decembrie, când acesta va fi finalizat.
Nu doar Târgurile de Crăciun din București și Craiova se vor deschide de Sfântul Andrei, ci și cel din Timișoara. Bănățenii vor avea acest eveniment deschis cu o lună înainte de Crăciun.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News









